(A fi) cu coatele goale = a) (a fi) cu haina ruptă în coate; b) (a fi îmbrăcat) sărăcăcios; (a fi) sărac
(Muncește, lucrează, aleargă, se ferește, fuge etc. de ceva) de-și scoate ochii = (muncește, lucrează etc.) cât poate, din răsputeri
A băga mâinile până-n (sau până la) coate = a fura mult și fără jenă
A da din coate = a) a-și face loc împingând pe alții; b) a lupta (fără scrupule) pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a obține o situație
A duce (sau a scoate) la (un) liman (sau la liman bun) = a scăpa (pe cineva) dintr-o situație grea; a salva
A face smugă (la ceva) = a lua, a scoate prima porție (din ceva), a face începutul
A ieși (sau a scoate capul) în lume = a apărea în societate, a lua contact cu oameni și situații noi, a începe să frecventeze societatea
A ieși (sau a scoate pe cineva) la pensie = a (se) pensiona
A ieși (sau a scoate) la lecție = a ieși sau a fi chemat în fața învățătorului sau a profesorului pentru a fi ascultat
A ieși (sau a scăpa, a o scoate) cu obraz curat = a ieși cu bine, onorabil dintr-o situație dificilă
A ieși la mal = a duce ceva la bun sfârșit, a o scoate la capăt
A lua focul cu mâna altuia sau a scoate castanele din foc cu mâna altuia = a pune pe altcineva sa întreprindă o acțiune primejdioasă, a fugi de răspundere, lăsând munca pe seama altuia
A lăsa (sau a lua) cuiva sânge = a scoate cuiva o cantitate de sânge (în scop terapeutic)
A nu zice nici bleau = a tăcea din gură, a nu (mai) scoate o vorbă
A nu-și putea da rând cu cineva = a nu o putea scoate la capăt cu cineva
A o scoate la cap = a sfârși (cu bine)
A o scoate la capăt = a termina ceva cu succes, a izbuti, a reuși
A pune (ceva) în lumină = a scoate (ceva) în evidență; a sublinia
A pune accentul (pe ceva) = a scoate în relief, a da atenție deosebită (unei probleme)
A pune într-o lumină bună (sau rea, urâtă etc.) = a scoate în evidență aspectele pozitive (sau negative) din viața sau din activitatea cuiva
A ridica (sau a scoate) steag alb = a cere pace; a se preda
A răsuci capul cuiva = a scoate din minți, a zăpăci pe cineva
A scoate (cuiva) gărgăunii (din cap) = a face (pe cineva) să renunțe la ideile ciudate, anormale, extravagante pe care le are
A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare
A scoate (cuiva) sufletul = a necăji, a supăra foarte tare (pe cineva)
A scoate (pe cineva) din boii lui = a enerva (pe cineva)
A scoate (pe cineva) din circulație = a obosi peste măsură (pe cineva), a extenua
A scoate (pe cineva) din fire = a enerva (pe cineva), a înfuria, a scoate din sărite, din răbdări
A scoate (pe cineva) din oprele = a face (pe cineva) să-și piardă cumpătul, să se tulbure
A scoate (pe cineva) din răbdare (sau din răbdări) = a supăra, a enerva, a indispune (pe cineva) peste măsură
A scoate (pe cineva) din sărite = a supăra rău, a înfuria pe cineva
A scoate (pe cineva) din viață (sau dintre cei vii) = a omorî (pe cineva)
A scoate (pe cineva) la covrigi = a ruina sau a păgubi (pe cineva)
A scoate (pe cineva) la lumină = a) a scoate (pe cineva) dintr-o încurcătură; b) a ajuta (pe cineva) să dobândească o situație, a emancipa (pe cineva)
A scoate (pe cineva) la selemet = a distruge din punct de vedere material, a ruina (pe cineva), a aduce la sapă de lemn
A scoate (pe cineva) în lume = a conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, a face (pe cineva) să cunoască societatea
A scoate (sau a aduce etc. ceva) (și) din piatră (seacă) = a face, a realiza, a obține etc. (ceva) cu orice preț, depunând toate eforturile, trecând peste toate greutățile
A scoate (sau a aduce) din pământ (sau din fundul pământului) = a procura ceva foarte greu de obținut, cu orice preț
A scoate (sau a ajunge, a ieși) la covrigi = a face să devină (sau a deveni) foarte sărac
A scoate (sau a chema etc.) la tablă = a chema un elev la lecție (în fața tablei)
A scoate (sau a da afară) din pâine = a da pe cineva afară din serviciu
A scoate (sau a da) la iveală = a da pe față, a face cunoscut, evident; a face să fie văzut; a tipări
A scoate (sau a duce) ceva la capăt = a termina ceva (cu succes); a izbuti
A scoate (sau a ieși) la maidan = a scoate sau a ieși la vedere; a (se) arăta, a (se) face cunoscut
A scoate (sau a pune) în evidență = a scoate la iveală, a sublinia
A scoate (sau a pune) în valoare = a arăta, a demonstra importanța, calitățile esențiale ale unei ființe, ale unui lucru, ale unui fenomen etc.; a scoate în relief, a sublinia
A scoate (sau a scăpa ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o mare primejdie
A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a salva un lucru aproape pierdut
A scoate (sau a trage) sabia (împotriva cuiva) = a provoca pe cineva la luptă, a porni război
A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a) a-și pierde respirația, a gâfâi; b) a munci mult, a fi foarte ostenit
CÓT, (I 1) coate și (I 2, 3, 4) coturi, s. n., (II) coți, s. m. I. S. n. 1. (Anat.; la om) Partea exterioară a articulației dintre humerus și cubitus, care unește brațul cu antebrațul. ◊ Loc. adv. Cot la cot = alături; împreună. ◊ Expr. A da din coate = a) a-și face loc împingând pe alții; b) a lupta (fără scrupule) pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a obține o situație. A lega cot la cot = a lega (pe cineva) cu mâinile la spate (alături de altul). A-și da coate (sau cu cotul) = a-și face semne (cu cotul); a coti (2). A băga mâinile până-n (sau până la) coate = a fura mult și fără jenă. (Fam.) A-i arăta (sau a-i întoarce) cuiva cotul = a refuza pe cineva în mod batjocoritor; a nu lua în seamă, a trata cu indiferență. Mă doare-n cot! = puțin îmi pasă! ♦ Compus: coate-goale s. m. invar. = (depr.) om sărac. ♦ Parte a mânecii care acoperă cotul (I 1). ♦ (La cal) Parte ieșită în afara articulației de la mijlocul picioarelor de dinapoi. 2. Loc, porțiune unde un drum, o vale etc. își schimbă brusc direcția; cotitură, întorsătură. ♦ Meandră (a unei ape curgătoare). 3. Tub curbat în forma unui arc de cerc, folosit pentru a face legătura între două conducte cu direcții diferite. 4. (Reg.) Colț, unghi, ungher. II. S. m. Veche unitate de măsură pentru lungimi egală cu 0,664 metri (în Muntenia) sau cu 0,637 metri (în Moldova), care reprezenta distanța de la cot (I 1) până la încheietura palmei; p. ext. măsură considerată, subiectiv, mare sau mică, după împrejurări. ◊ Expr. A scoate (sau a-i ieși cuiva) limba de-un cot, se zice când cineva face un efort (fizic) peste măsură de mare. ♦ Bucată de material textil măsurată cu această unitate de măsură. ♦ (Reg.) Vergea de lemn sau de metal pentru măsurarea lungimii. – Lat. cubitus. (Sursa: DEX '98 )
COT1 coáten. 1) Articulație dintre braț și antebraț. 2) Parte exterioară a acestei articulații. ◊ ~ la ~ cu cineva alături de cineva; împreună. A da din coate a) a împinge pe cei din jur pentru a-și asigura trecerea; b) a acționa energic, dar fără scrupule, pentru a-și atinge scopul. A-și da coate (sau a-și da cu ~ul) unul altuia a împinge cu cotul pentru a atrage atenția asupra unui lucru sau a unei vorbe. 3) Partea din afară a mânecii care acoperă această articulație. ◊ A-și roade coatele (pe băncile școlii) a-și face timp îndelungat învățătura. /<lat. cubitus (Sursa: NODEX )
cot (-oáte), s. n. – 1. Partea exterioară care unește brațul cu antebrațul. – 2. Jaret. – 3. Cotitură, întorsătură, unghi. – 4. Echer, colțar. – 5. Colț de stradă. – 6. Meandră, curbă, sinuozitate. – 7. Ungher, colț. – 8. Măsură de lungime de valoare variabilă (cot muntenesc, 0,666 m; cot moldovenesc, 0,637 m). – 9. Gradație, scară de nivel. – 10. (Arg.) An. – 11. (Arg.) Nimic. – Mr., megl., istr. cot. Lat. cŭbĭtum (Diez, Gramm., I, 154; Pușcariu 406; Candrea-Dens., 399; REW 2354; DAR); cf. alb. kut (Philippide, II, 636), it. gomito (abruz. govete, calabr. gùvitu, gutu), prov. code, fr. coude, sp. code, port. coto. Pentru fonetism, cf. Fr. Schürr, Mitt. Wien., 54-5. Sensurile 3-7 au pl. coturi; cu sensurile 8-10, este m., pl. coți; 11 se folosește numai la sg. și se explică prin obiceiul vulgar de a arăta cotul pentru a desemna o negație (cf. Graur, BL, V, 59). Der. cotea, s. m. (persoană cunoscută prin lipsa ei de milă); coti, vb. (a face un cot; refl., a se frecventa, a se vedea; a întoarce, a da colțul; a măsura cu cotul; a calcula capacitatea unui vas); cotar, s. m. (evaluator, măsurător); cotitură, s. f. (cotitură, meandră, sinuozitate; colț, parte secretă); cotiș, s. n. (loc cotit, cotitură, unghi); coteală, s. f. (lovire cu cotul: aglomerație); cotigi, vb. (a da colțul, a întoarce), rezultat dintr-o contaminare cu cotigă; cotări, vb. (a calcula capacitatea unui vas); cotărit, s. m. (evaluare; veche dare pe evaluarea oficială a vaselor, plătită cuparului, care de obicei o da în arendă); cotărie, s. f. (dare comercială pe țesături și băuturi); coteli, vb. (a cerceta; a munci pe brînci; a face curățenie; Bucov., a linge farfuriile; a fura; a întoarce, a da colțul; a rostogoli), pe care Skok, Dacor., III, 835 și DAR îl consideră der. de la bg. kotiljati se „a se agita, a se grăbi” dar care pare mai curînd der. de la coti cu suf. expresiv -eli (cf. Graur, BL, VI, 146). În acest caz, sb. kotiljati provine din rom., ca și sb. kut „unghi”, care se folosește în Mold. și Bucov., cut, s. n. (cartier, suburbie). (Sursa: DER )
coáte-goále s. m. invar. (Sursa: Ortografic )
cot (anat.) s. n., pl. coáte (Sursa: Ortografic )
barba-cót m. Un pitic din povești (cu barba de un cot și cu statura de o palmă). V. statu-palmă. (Sursa: Scriban )
coáte-goále m. Iron. Golan, sărac: un coate goale, niște coate-goale. V. cot. (Sursa: Scriban )
cot n., pl. coate (lat. cúbitus și cúbitum, cot, d. cŭbare, a sta culcat; it. gómito, pv. cobde, fr. coude, sp. codo, pg. cóvado). Partea mijlocie a brațuluĭ la locu unde se îndoaĭe (corespunzînd cu genuchĭu [!] la picĭor): mă sprijin în cot. Partea mîniciĭ [!] care acopere [!] cotu: haĭnă roasă 'n (saŭ la) coate. Cot la cot, cu coatele alăturea: mergețĭ cot la cot, hoțu a fost legat cot la cot (i s´aŭ legat coatele unu de altu). A-țĭ da coate cu cineva, a-l atinge cu cotu, fig.1) a te înțelege pe ascuns cu el; 2) a trăi în societatea luĭ. Pl. coturĭ. Cotitură, îndoitură de rîŭ saŭ de drum: la coturĭ rîu sapă malu. Bucată de lemn orĭ de metal de măsurat stofele saŭ de calculat capacitatea butoaĭelor: Jidanu rupsese amîndoŭă coturile apărîndu-se de cînĭ [!]. Parte încovoĭată la un burlan de fum, la o țeavă. S. m. O veche măsură de lungime, (în Țara Rom. 0m., 664, în Moldova 0m., 637, în Dobrogea 0m., 680): doĭ coțĭ de postav, postavu se vindea cu cotu (avea 8 rupĭ, și rupu 2 grefĭ). (Sursa: Scriban )